ProSport a aflat că Ianis Stoica (17 ani) a semnat astăzi un contract pe 6 luni cu formația bucureșteană Metaloglobus, din Liga 2.
Mijlocașul care aparține de FCSB a plecat de la Petrolul, unde îl împrumutase vicecampioana României la începutul anului trecut, iar acum revine în București, însă la Metaloglobus.
Fotbalistul a jucat în prima parte a sezonului tot în eșalonul secund, dar pentru Petrolul, ocupanta poziției a 8-a. A ales să plece de la „găzari” după problemele la nivel de staff și de lot cu care se confruntă formația ploieșteană.
La începutul acestui an, Anamaria Prodan, impresarul lui Ianis Stoica, declara pentru ProSport că jucătorul are oferte de la Porto și Benfica: „Pe lângă Porto și Benfica, există și alte 3 echipe din Germania care îl vor. Dar mai așteptăm puțin să vedem ce este mai bine pentru FCSB și pentru jucător. Până se termină cantonamentele vom lua o decizie în ceea ce privește viitorul lui Ianis”.
„Lui Ianis Stoica îi pun în 3 ani clauză 500 de milioane de euro clauză. Are 15 ani, dar MM mi-a spus că diferența la antrenamente nu se vede” – Gigi Becali în urmă cu doi ani
Fiul lui Pompiliu Stoica devenea în luna octombrie a anului 2017 cel mai tânăr debutant și marcator pentru FCSB, la doar 14 ani, 10 luni și 23 de zile.
TOPUL CELOR MAI TINERI DEBUTANŢI „ALL-TIME” ÎN ROMÂNIA
1. Roberto Mălăele: 14 ani, 6 luni și 26 de zile (CSM Reșița – FC Viitorul 2-4 / 25.10.2017) 2. Nicolae Dobrin: 14 ani, 10 luni şi 5 zile (Ştiinţa Cluj – Dinamo Piteşti 5-1 / 01.07.1962); 3. Ianis Stoica: 14 ani, 10 luni și 23 de zile (Sănătatea Cluj – FCSB 1-6 / 25.10.2017); 4. Rareş Lazăr: 15 ani, 1 lună și 19 de zile (Ceahlăul – Vaslui 2-0 / 17.05.2014); 5. Răzvan Popa: 15 ani, 2 luni şi 13 zile (Dinamo – Sportul 1-3 / 17.03.2012).
Ianis Stoica a început fotbalul la juniorii celor de la Petrolul, după care a fost o perioadă în Germania, apoi a semnat cu FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER